Ziua în care tata mă anunțase că are să plece la Iași preceda
o săptămână de libertate pentru mine, deși nu înțelesesem încă
chinul la care aveam să fiu supusă. Sau poate că de fapt nu a
fost chin, ci realitatea ceea ce eu trăisem. Eu cu golul meu, golul
camerelor și a străzii, golul oamenilor pe care l-am simțit pentru
prima data și care ne Devora.

Uram să mă trezesc devreme. Asta însemna să rămân în viață
cât mai multe ceasuri și să mă chinui să nu mă concentrez pe
ticăitul morbid al liniilor lungi și subțiri precum lama de cuțit.
Mecanismul răsuna în odaia neînsuflețită precum lovitura de
topor, de parcă nu ar fi existat un moment anterior în care coada
grea de lemn tăia aerul, ci se înțelegea numai gravitatea fierului
ce despică materia.

O striga, pe vremea când încă o striga cineva, Floarea. De
când fusese mică – Floarea! Parcă de când prinseră a se roti luna
și soarele, de atunci i se pusese deoparte numele acesta. Floarea,
Floricica, Florica. Pentru că fusese frumoasă ca un ghiocel.

Era, într-adevăr, așa cum spui, inima nopții când te-ai trezit
în neputința de a mai respira. Era inima nopții, era întuneric și
transpirai sub plapumă, și erai singur, închis în propria cameră ca
într-un cocon, atunci când te-ai trezit deodată fără îndeajuns aer,
cu nasul blocat, cu gâtul umplut cu mucozități.

Era, într-adevăr, așa cum spui, inima nopții când te-ai trezit
în neputința de a mai respira. Era inima nopții, era întuneric și
transpirai sub plapumă, și erai singur, închis în propria cameră ca
într-un cocon, atunci când te-ai trezit deodată fără îndeajuns aer,
cu nasul blocat, cu gâtul umplut cu mucozități.

Când se transformase orientul acela strălucitor în bezna fără
limbă dintre violentele blocuri comuniste?

Omătul cădea, fulgurant, din cerul pietrificat peste trenul în
care eram zguduit și în care tremuram de frig și în care becurile
pâlpâiau amețitor. Zgomotul era asurzitor.

Pot fi judecat pentru că nu am pășit peste propria umbră?
Pot fi judecat că nu am devenit, din om, înger? Născut din oase
de drac, în inima pucioasei, pot fi condamnat că nu am urmat
lumina Domnului?

Era ziua Domnului, 23 august 1944. Era rece, și era noapte,
iar eu nu puteam să mai dorm, și mâinile îmi zgâlțâiau, stresate,
buzele care usturau.

Șaraiman și șaraiman, cu mă-ta și cu tac-tu de te-au
slobozit dintre picioare, să te blasteme Domnul Dumnezeu, pe
tine și pe toată familia ta, și pe toți care te au la inimă, să ți se
scurgă sângele din vine de nu o vei iubi, să îți stea vinul în gât
de o vei pofti pe alta, să mori de …

Întotdeauna mi s-a părut fascinant cum o sumedenie de
autori, toți de geniu (printre care și splendidul Gogol, care dă titlul
acestui articol, cu romanul său, ,,Suflete moarte”), nu au reușit să
își încheie operele, sau poate erau pe aproape de a nu le încheia.

Orice om are o etică. Un sens, un scop, o direcție: vrem aia,
nu vrem ailaltă, trăim așa, nu în alt fel. Toate deciziile noastre,
luate în mod conștient, sunt luate în baza acestei etici: etica se
subîntinde firii fiecăruia dintre noi ca rădăcină din care decurge
planta.

Într-un trecut eseu, ,,Unica literatură”, am vorbit, treptat,
despre un fel a citi, a înțelege, a asimila, a interioriza literatura și
în fine a o primi ca mesaj salvator, transcendental, mântuitor. Dar
în ce fel ajungi să primești acest perpetuu mesaj, cum, mai
concret, reușești să îl receptezi?

Pesemne că toți am observat simplificarea teribilă a lui
Camus: de fapt, tot ce a rămas din el – desigur, există mințiexcepție – sunt cuvintele ,,absurd” și ,,existențialist”. ,,Esența”
lui pare, de multe ori, redusă la doar aceste cuvinte și încă câteva
citate trunchiate, scoase din context, lipite unele lângă altele și
transformate într-un videoclip de câteva secunde, de parcă doar
asta ar fi geniul autorului. Și ce păcat e! Oameni, rugați-vă pentru
Camus!

Cum arată, de fapt, harta literaturii? Există o mare Carte a
literaturii, care să cuprindă întreaga literatură scrisă vreodată,
fiecare literă scrisă ca literatură vreodată? Dacă am desena-o,
pesemne că ar arăta precum o enormă galaxie unitară cu mii și mii
de sisteme solare separate unele de altele, dar totuși cuprinse în
palmele aceleiași ființe mai mari? Și dacă da, ce se va petrece
diferit?