Manifestul cenaclului

Pesemne că, înființând acest cenaclu, am făcut, inconștient, cel mai mare act de iubire pentru literatură de care aș fi fost capabil . Nimic mai mare nu putea fi făcut, căci aici dialogul, perfect socratic, este născut cu totul întru literatură, acela este mai marele și unicul său scop. Suntem, în acele două ore de cenaclu, o agora doar a artei noastre atât de iubite. Viețile noastre sunt dedicate Literaturii ca formă absolută de cunoaștere a lumii, nimic nu o poate ajunge măcar. Toate acestea pentru că, în final, am devenit împreună un miez format numai și numai din literatură, pentru literatură, cu enormul vis psihedelic al Literaturii. Aceasta este, în chintesența ei năucitoare, mai înalta noastră credință și mai profundul nostru sens: trăind literatura, respirând-o, găsind-o în orice, auzindu-i dulcea vibrație în Univers, visând-o, interiozând-o ca religie, vom ajunge la izbăvirea ei cvadridimensională de a înțelege lumea prin reveria și fantezia artei noastre, codul în care ne-am născut, Literatura însăși.    

 

 FILIP ENACHE

Timp rãmas pânã la urmãtorul eveniment

52Zile04Ore28Minute30Secunde

Evenimente Viitoare

Întâlnirile noastre din afara cenaclului poate că nu vor să fie altceva decât prelungiri ale sale: tentative de a ieşi în lume cu modul nostru de a fi în ea. Le-am numit generic – evenimente, mai degrabă pentru a fi recognoscibile decât pentru a le dezvălui sensul. Concursurile literare, întâlnirile în licee cu cărți dăruite – nu ar putea fi oare denumite, mai degrabă, cenaclu pe roți?
Pagini și Cernealã

A doua editie a concursului literar Pagini si cernealã

8 mai 2026

-

A doua ediție a concursului literar Pagini și cerneală

La Librăria Humanitas de la Cismigiu
DIRECTIONS

O Experientã Literarã Completã

SAMBATA , 10 IUNIE 2026

17:00 PM - 20:00 PM

O Experiența Literara Completa

Bucuresti, Romania
DIRECTIONS

Dragi iubitori de carte și pasionați de lectură, Vă invităm cu bucurie la un eveniment special dedicat frumuseții literaturii și puterii cuvintelor. Ne dorim să creăm un spațiu de dialog și descoperire, unde pasiunea pentru cărți să ne adune și să ne inspire.

Membri

Mai curând decât membri, ne considerăm prieteni. Prieteni, totuşi, întru ce? Orice prietenie trebuie să se consume într-un pol, sau poate mai mulți. Întâi de toate, suntem prieteni întru idei. Oricare dintre întâlnirile noastre sfârşeşte prin a se ridica la acest anume aer rarefiat şi cast: prietenia de idei. În scris, în dialog, în literatură, filozofie şi critică literară, căutăm necontenit, laolaltă, un acelaşi lucru: să ne cunoaştem şi să ne împrietenim ideile.

Noi Publicãri

,,​e prea frig și e prea ploaie
și e prea eu și mult prea tu
e mult prea mult nimicul ăsta
pe care nici nu-l am
pe care nici nu-l merit

 

Daria Voinea

Biblioteca lui Gelu #36 - Filip Enache

Joi 29 septembrie 2022, Filip a fost invitat la Biblioteca lui Gelu.

Lansare de carte

Eveniment „Înapoi la argument: Patru dialoguri despre splendorile prea repede uitate“.
Cu participarea colegului nostru, Filip Enache

În fiecare miercuri, la cenaclu!

De doi ani deja, ne întâlnim, miercuri de miercuri, de la ora 18:30, în Librăria Humanitas Lipscani. Aici, noi ne-am găsit casa atât de intimă.
Întâi, însă, ne-am întâlnit la Petite Bouffe, cu siguranță cea mai chic librărie a Cotroceniului!
Vă aşteptăm la cenaclu, de ceva vreme pe Lipscani, cu literatura şi gândul pregătite!

Blog

Blogul oficial al Cenaclului Pagini și Cerneală te invită într-un spațiu vibrant unde lectura se întâlnește cu inspirația poetică. Fii parte dintr-o comunitate ce celebrează arta cuvântului, de la recenzii la creații originale

Parteneri

Succesul inițiativelor noastre literare se datorează colaborării cu organizații și branduri care prețuiesc arta cuvântului scris. Această secțiune este dedicată celor care susțin activitatea Cenaclului Pagini și Cerneală și ne ajută să aducem literatura mai aproape de public.