Teiubesc,București,dar…
Mi-esilăsătemairespir,București!
Tunuainiciovină.
Decâtuna,poate:

Te-amprivitcusoareledinspate
Șinueraidecâtoumbră,
osiluetăneagrădenimic.
Unpeisajtrist,m-amapucatsătepictez

Aifostsoarepentrumine,marea.
Mălăsamvegheată,protejatășiîncălzită
deluminata,
dartusearateduceaiundeeunumaiajungeam

Îțiscriuacumție,unindividfărănumeșifărăsubstanțăfizică.Ițiscriu
pentrucăsimtcăailuatatâteanumeșiatâteaformeîncâtîncepisă-țipierzi
dinstrălucire-căeștiluminadelacapătultuneluluiceselungeșteodatăcu
timpul.

Toateasteaseîntamplădatorităție!
Sau,nuștiu,dincauzata?
Crezicăebinesăaisufletulveșnic
printreatâteainimi
stinseodatăcujarulce-afost

L-amvăzutacumcevatimp,
cândîncăeralatineînpalmă.
Țisejucaprintreamprente
șiîncercasătegâdile,
săaøideelșisăîizâmbești

Când ai 18 ani, timpul
îți e prieten. E un tânar
nebunatic ca tine și vesel
ca vara…
Dansează de nebun printre oameni pe stardă,

Printre palmele tale aproape lipite
Se prelinge timpul către mine. Îmi urcă
încet către tâmple
ca un păianjen ursuz și precaut.

Unde se duc cuvintele niciodată rostite?
Cred că se târăsc să moară
undeva, la margine de vară,
printre regrete și șoapte sfărâmate,

Cele mai violente animale
Ultimii daltoniști ai ultimei distopii
Les fauves de lettres,
Când arta e parodia vieții lor,

Uși de metal întrepătrunse
În stare să zdrobească o mână și să o plimbe între etaje
Pe ritm anecdotic
În busolă

e prea frig și e prea ploaie
și e prea eu și mult prea tu
e mult prea mult nimicul ăsta
pe care nici nu-l am